23 octombrie 2009

După un sfert de an

Iată că de când mă grăbeam spre maternitate a trecut un sfert de an, şi de la mijlocul verii am ajuns la mijlocul toamnei. Aşa cum fac şi fructele toamna, Ştefănici s-a mai copt un pic şi s-a mai îndolofănit.
  • 6,720 kile gol-goluţ (la 3 luni fără 2 zile), după un pampers plin şi înainte de masă.
  • Devine din ce în ce mai priceput şi mai rapid la nimerirea degeţelelor în guriţă, cu o preferinţă către degetele mari.
  • Deja ai cu cine te juca, se distrează de minune când îl bagi în seamă. Întinde mâna către jucăriile agăţate de marginea pătuţului. Începe să-l amuze zornăitorile şi animăluţele de pluş. Te urmăreşte cu privirea când mişuni pe lângă el.
  • Este un stadiul de pre-gângureală, întruna îţi explică el ceva.
  • Ritualul de somn este în braţe, legănat şi cu suzeta sau, mai rar, legănat pe picioare. Programul de somn de noapte este cam de pe la 9-10 până pe la 7-8. Noaptea se trezeşte o dată sau de două ori ca să pape şi adoarme repede la loc.
  • Mănâncă tot câte 150 ml (ba mai şi rămâne uneori), din 3 în 3 ore ziua, sau chiar mai repede.
  • Îi vin doar hăinuţe pe care scrie 6 luni.
  • Şi-a redefinit volumul la plâns, mai bine zis la răcnete, mai ales atunci când îi e foame.
  • Cu ajutorul soră-sii, a trecut deja prin episoade de nas înfundat şi strănut şi febră.
La mai mare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu