Repetiţia este mama învăţăturii

După ce am tras azi o spaimă groaznică cu picatul din pat în cap, la următorul somn am pus pe parchet plapuma împăturită în patru. Nu mai are rost să spun ce a urmat: Stef a picat din pat (pe plapumă) şi s-a pus pe urlat. Când am intrat în cameră am înlemnit: unde-i copilul?! Unde a dispărut copilul?!
Un cap blond se iţea de sub pat, icnind şi chinuindu-se să-şi facă loc...
Două concluzii:
1. Repetiţia este mama învăţăturii - probabil Stef se grăbeşte să înveţe să se dea jos din pat....
2. Reflexele condiţionate nu sunt înnăscute.(plapuma şi căzătura).

Editati azi de mama Lili de pe contul lui tata George.

Buf Oaa

Pentru a marca aniversarea a 8 luni (la multe luni şi la mulţi ani!), Ştefănici s-a hotărât să facă ceva ce nu a mai făcut niciodată până acum. După o îndelungă chibzuială, a rămas cu trei variante: a) să înceapă să vorbească; be) să înceapă să meargă; ce) să cadă din pat.
Ghici ce) a ales.

Dor de Andreea

Unde e mama doi?

Sunt tale supalat, unde e mami doi? Unde e Andeea, Deea, Adeea?

Unde e „pui, pui”? Unde e „noroc”?

Unde e pernuţa pe picioare când mă trezesc la ora 7 dimineaţa?

Unde e papa bun dat de Andreea?

Unde e pălăvrăgeala non stop a Andreei?

Vreau la Andreea!!!!Oaaaaaaaa!

Cine eşti? Cine sunt?

Cine eşti? Cine sunt? Ce se întâmplă? De ce se vede altfel totul acum? De ce te văd altfel acum? Cine erai? Cine eram? Unde sunt? Unde eşti? De ce se întâmplă toate astea?
Lasă-mă un pic... Dă-mi voie să ghicesc... Eu sunt bunicul. Tu eşti nepotul. Atunci de ce mă ţii tu pe mine în braţe, n-ar trebui să fie invers? Sau poate nu sunt eu bunicul. Şi nu eşti nici tu bunicul, că nu ai căciulă. Căciula face pe bunic sau bunicul face pe căciulă? Unde a dispărut bunicul? Unde am dispărut eu?
Cine eşti? Cine sunt? De ce se întâmplă toate astea?

Albă ca zăpada şi cel Ştefi pitic

Rufe TV

Pa pa televizor, pa pa multiplexuri, bye bye concerte şi filarmonici, ciao teatre şi opere, hastalavista teatru de păpuşi, ce treideuri, ce avatare...
Noi votăm cu maşina de spălat rufe!

Micul dejun

Băietul ăsta are un program de somn (de fapt un program de trezire) total decalat faţă de restul familiei. Dacă noi am dormi lejer până pe la 9-10, el pe la ora 7 e în picioare cu ochii mari şi gata de acţiune.
Azi a fost chiar mai matinal, a sărit în picioare a deschis ochii la 6 jumate, aşa încât, după ce şi-a luat el propriul mic dejun, a participat la micul dejun al soră-sii şi al lui taică-su. El în premergător, noi la masă, maică-sa cu trebăluială prin casă şi prin părul soră-sii.
Totul a fost ok până la un moment dat, când a devenit nervos băiatul şi a început să protesteze. Odihnit era, hrănit era, singur nu era, aşa că am crezut că s-a săturat de stat în premergător; dar am analizat mai cu atenţie: el se uita pofticios către banana din mâna soră-sii.