20 mai 2013

Singur acasă-fără bunicul

Pleacă bunicul, dă noroc cu Ștefan, închide ușa după el, după care Ștef îi zice serios bunicii: ”De-acum putem și noi să stăm liniștiți!”

Buna creștere

După mini-vacanța de Paște, îl duce bunica pe Ștef la grădiniță, îl schimbă de pantofi și grijulie îi reamintește să spună ”bună ziua” când intră în sala de clasă. La care Ștef spune hotărât:
”Eu nu spun bună ziua!”
”De ce?” întreabă bunica mirată.
”Eu spun ”Hristos a înviat!”