14 ianuarie 2010

Îngeraş

Dorm. Cu prietena mea. Suzy.

BEFORE and AFTER





După o şedinţă fulger în care Ştef s-a conversat cu foarfeca, noi (simpli observatori :))-Andra şi eu) am concluzionat: "Vaaaai, lui Ştef îi pica părul!"

12 ianuarie 2010

Pui de leu

Alături de o verişoară felină, un pui de leu. Făcând ce ştiu felinele să facă cel mai bine. Surprinşi chiar de ziua mamei leoaică.

07 ianuarie 2010

Gură la gură


Cursurile de prim ajutor. Lecţia de respiraţie gură la gură. Sau respiraţie guriţă la botic. Sau ronţăială gingii de botic.

Lungul drum al zilei către papa

Un bebeluş care mănâncă, pardon, care este hrănit (era să zic care este mâncat) este un spectacol dinamic şi duios, o combinaţie între lacul lebedelor şi wrestling. Dacă priveşti, e balet. Dacă hrăneşti, e wrestling. Tot ce este, ce are şi ce face bebeluşul caută să pună beţe în roate procesului de transport al piureului de fructe din castronel până în stomăcel.

Primii combatanţi sunt mânuţa, uneori amândouă mânuţele, şi însuşi castronelul. Degeţelele curioase caută să testeze piureul de fructe direct din recipient, la fel cum melcii simt cu antenele dacă ceea ce în faţă e comestibil sau nu. Nu, comparaţia cu melcul nu e bună, pentru că mişcarea e fulgerătoare, o imagine cu o cobră atacând ar fi mai potrivită.

Nu-i nimic dacă castronelul a scăpat din raza de acţiune, mânuţele pot să se dezlănţuie asupra următorului inamic, linguriţa. În filmul First Knight, e o scenă în care Richard Gere Lancelot trece de o maşinărie cu tot felul de buzdugane şi săbii şi halebarde ca să câştige un sărut de la Guinevere - scena asta (fără sărut însă) descrie adecvat drumul până la guriţă.

Linguriţa a ajuns totuşi la guriţă? Ha, vezi de guriţa e deschisă. Noroc că băiatul e hapsân şi de cele mai multe ori guriţa e de mult timp deschisă, ca la puii de vultur când se întoarce mama vulturiţă la cuib cu vreun iepure.

Îţi închipui că dacă ai depozitat conţinutul linguriţei în guriţă treaba e gata, dar mai gândeşte-te, mai ai ceva de mers. În cel mult trei secunde, măcar jumătate din conţinut va fi revărsat peste bărbie, trebuie să rămâi alert dacă vrei să opreşti Vezuviul să erupă tot piureul pe babeţică.

Ai reuşit să recuperezi încărcătura şi să o dirijezi din nou (şi apoi din nou şi iar din nou) spre destinaţie. Felicitări, eşti la ultima încercare, vei înţelege despre ce e vorba dacă-ţi amintesc de fântânile arteziene din Las Vegas, doar că aici conţinutul pătează. Şi la schema asta nu poţi riposta de nici un fel.

Bravo, ai terminat. Respiră adânc, urmează alte douăzeci de linguriţe.