Atentat la păturică

Staţi, vreau să spun şi eu ceva!

Dacă mai aveţi vreodată de gând să-mi puneţi păturica la spălat, vă înştiinţez că trebuie să faceţi o cerere scrisă şi înregistrată cu 30 de zile înainte, în original şi copie legalizată, să obţineţi aprobare de la mânuţă şi aviz de la burtică şi să procedaţi conform regulamentului de dezordine interioară. În caz contrar veţi suporta rigorile urletelor mele la volumul maxim legal admis şi promit că voi dubla producţia de pempărşi mirositori. Definitiv şi irevocabil.

Doi pisoi

Cronica unui somn eşuat

Zice un stereotip despre copilaşi: doarme ca un îngeraş. Ha! De la micul monstru colţuros care e bebelu' încăpăţânat să stea treaz deşi e chior de somn până la îngeraşul care doarme baţi purgatoriul de trei ori dus-întors.
Dacă ai ratat momentul în care i-ai scos biberonul din păpătoare - pa şi la revedere, nu-l mai adormi uşor. Tre' să fii iute şi cum a plecat biberonul pac! să-i dai suzeta ca să rămâi în joc. Tot ce mai ai de făcut e doar să convingi bebelul să adoarmă şi să rămână adormit.
Ăsta mic şi, prin extrapolare grosolană, toţi bebeluşii, au doar câteva poziţii în care pot să adoarmă (ar fi interesant de scos o carte, NaniSutra). Ştefănici acceptă trei variante: 1. relativ orizontal, cu burta lipită de pieptul adormitorului şi cu capul pe braţ; 2. relativ vertical, cu faţa la tine şi cu căpşorul pe umăr şi 3. (mai nouă) întins pe pat, în orice fel consideră el de cuviinţă, mângâiat pe cap sau pe burtică/spate. Dacă protestează la toate trei poziţiile, respiră adânc şi acceptă înfrângerea.
Dacă ai reuşit să treci la nivelul următor, te mai aşteaptă o provocare: să-l pui în pătuţul lui fără să se trezească. Hm, aici e cum ţi-e norocul. Nu spera şi nu ai teamă... Nu există nici o tehnică specială, doar să te mişti încet-încet, cât să nu se prindă inamicul de mişcările de trupe.
Ai câştigat o bătălie (sau două), dar nu şi războiul. O regulă empirică zice că dacă timp de 60 de secunde nu crâcneşte şi nu se zvârcoleşte, atunci poţi desface şampania. Dar oricând în intervalul ăsta se poate întâmpla ca un eveniment extern sau intern cât de mic (un ciripit de guguştiuc la streaşină, un lătrat de căţel pe tăpşan, o uşă închisă la parter, sau -scuzaţi- un pârţ propriu) să răstoarne din nou situaţia şi să ai în faţă o mutriţă mare şi zâmbitoare, cu ochii larg deschişi, cu gura până la urechi şi cu o poftă nebună de joacă şi zero chef de somn. Game over.

Asta nu-i baie, e diluviu

Flirt juvenil: the first kiss!

13 iunie 2010.

Ştef şi Alexandra.

Prima întâlnire romantică.

Tatonarea terenului...Vrea? Nu vrea?

Acţiune! Atac! Pupic! Cut!

Love is in the air....

Tracţiune 4 x 4 + iepure

Căldură mare, monşer

Sub capotă

Contact! ... Cheie de 14! ... Patent! ... Şurubelniţă în cruce! ... Pompa de benzină e în regulă... Vezi uleiul... Hai să vedem dacă dă scânteie... Maşinuţele astea, of, se strică când ţi-e lumea mai dragă... Parcă văd că plec pe jos de-aici... Şi tocmai m-am descălţat...

Odă (în mutriţe de bebe)

Sunt momente, sunt mutriţe, când pe lume nu mai există nimeni şi nimic în afară de el, de tine şi de ceea ce faceţi voi. Mutriţele de aici sunt de la joacă, alt set de mutriţe există pentru adormit în braţe şi alt set la hrănit cu lăptici.
Toate mutriţele au în comun transcenderea universului cunoscut într-un spaţiu-timp de sine stătător, în care BigBang-ul a fost diferit faţă de cum îl ştim, în care materia este atât de preţioasă, încât a fost folosită ca să creeze numai pe voi: bebelul şi cu tine. Dovada irefutabilă o găseşti în ochii bebelului, mari şi adânci, sudaţi trainic privirii tale precum floarea-soarelui se lipeşte de soare, ochişori care cuprind şi floarea-soarelui şi soarele şi lumina şi calea laptelui, ochişori care caută în tine, de parcă nu le-ar şti, tainele universului şi ale spaţiului-timp. Ochişori care, dacă îi primeşti, înfloresc suflete şi cos răni pe suflete, care încălzesc inimi şi sfredelesc pietre pe inimă, care îmbată minţi şi iau dureri cu mâna. Dovada o găseşti în degeţelele bebelului care te caută, te pipăie, te adulmecă, te strâng şi te învăluiesc, care, dacă le primeşti, te deschid ca pe un mugure de floare. Dovada o găseşti în răsuflarea bebelului care tropăie, care zâmbeşte, care dă în clocot sau doar adie lipită de tine, care, dacă o primeşti, îţi împrospătează gândurile şi simţirile. Dovada o găseşti în glasul bebelului, care te cheamă, te ceartă, te slăveşte şi te roagă, care, dacă îl primeşti, te trezeşte într-o altă lume, lumea lui, a ta şi a nimănui mai mult, spaţiul-timp al vostru, de sine stătător.
Iată ce îţi pot face nişte mici mutriţe. Dacă nu adormi tu înaintea lui, în universul vostru.

Mic tratat de paşi şi căzături

Filmul pus ceva mai devreme este nu cu primii paşi, ci cu primii paşi făcuţi de capul lui (al lui Ştefănici), fără să aibă pe cineva lângă el ca să-l păzească. Ca să nu rămânem datori, iată şi filmuleţul în care se arată primii paşi, însă dependenţi de prezenţa cuiva la destinaţie, cel "cu telefonul ".
Filmul durează 5 minute, aşa că am vrut să-l scurtez, ca să nu vă plictisiţi, însă vi-l arăt integral pentru că se exemplifică practic toate stilurile de păşit şi, mai ales, toate stilurile de căzături: pe spate, în faţă, pe pampers, în nas, în genunchi, pe burtă, în mâini, pe stânga şi pe dreapta, împiedicat, împleticit, aruncat, barabulă.

Luaţi şi învăţaţi cum se merge şi cum se cade...

Orizont lărgit sau...lăţit/lungit?

4 iunie 2010, Ştefan la 10 luni şi 13 zile.
Primii paşi timizi...


"Aşaaa... când mă ţin eu cu mânuţa de telefonul mobil mă simt cel mai bine. Telefonul îmi dă siguranţă, mă susţine şi pot sa merg uşor. Şi parcă nici nu pic aşa des dacă mă ţine el... sau poate eu îl ţin... chiar aşa, telefoanele de ce nu merg? Sau merg? Atunci ce caută tănţicile astea pe-aici? De ce se bucură aşa? Să mă lase cu telefonul meu... el mă sprijină şi (vă zic un secret) e şi gustos! Ce mami, ce tati, ce naşa? Trăiască telefonul!"

Am greşit, ăsta e filmul cu telecomanda, hi hi hi!!