Dacă ar fi să fac o descriere amănunţită a lui Stefan, cu siguranţă ar trebui să încep cu descrierea glasului lui suav şi melodios.
Există mai multe tipuri de răcnituri:
- Sunt flămând - un ţipăt scurt, însoţit obligatoriu de un gest clar de direcţionare a adultului către sursa de hrană, respectiv bibe sau farfurie plină-ochi...
- Sunt plictisit – miorlăieli sugestive urmate de tăvăleală lentă pe covor, însoţite sau nu de îngânat cântecele.
- Sunt obosit – răgete asemănătoare cu cele ale reginelor feline când îşi apără puii, apărute din neant şi fără nici un motiv aparent, urmate obligatoriu de o repriză de gimnastică la sol de tipul aruncatului în poziţie de pod, direct din picioare, de te apucă, ca mamă, disperarea.
- Nu vreau – ăsta e cel mai uşor de recunoscut, e ţipătul care te scoate cel mai uşor din casă, poluarea fonică fiind mult peste limitele admise, acoperind zgomotul aspiratorului, maşinilor de spălat şi TV-ului la un loc. Se însoţeste obligatoriu de tropăituri sugestive din picioruşe, asemănătoare cu cele făcute de copiii mai mari cand vor la baie şi nu au unde...
- Am prestat în pampers – ăsta e cel mai comic, e un plâns uşurel urmat de fuga de la locul delictului şi ascunsul în colţul diametral opus al camerei, doar-doar producţia cu greu obţinută să rămână la locul ei călduţ.
Următoarea descrisă ar trebui să fie comunicarea copil-părinţi, la care Ştefan primeşte calificativul FB. Dacă am trăi în epoca filmului mut, cu siguranţă el ar fi vedetă. Reuşeşte să se facă înţeles doar prin gesturi, refuzând cu încăpăţânare să spuna vreun cuvânt nou.
“Ştefan, zi tata!
Mama!
Ştefan, zi baba!
Mama!
Ştefan zi papa!
Mama!
Ştefan, zi mama!
...”
De ce vor adulţii aştia ca eu să vorbesc dacă un simplu a, mmm, woaaa, rezolvă tot?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu