Toate mutriţele au în comun transcenderea universului cunoscut într-un spaţiu-timp de sine stătător, în care BigBang-ul a fost diferit faţă de cum îl ştim, în care materia este atât de preţioasă, încât a fost folosită ca să creeze numai pe voi: bebelul şi cu tine. Dovada irefutabilă o găseşti în ochii bebelului, mari şi adânci, sudaţi trainic privirii tale precum floarea-soarelui se lipeşte de soare, ochişori care cuprind şi floarea-soarelui şi soarele şi lumina şi calea laptelui, ochişori care caută în tine, de parcă nu le-ar şti, tainele universului şi ale spaţiului-timp. Ochişori care, dacă îi primeşti, înfloresc suflete şi cos răni pe suflete, care încălzesc inimi şi sfredelesc pietre pe inimă, care îmbată minţi şi iau dureri cu mâna. Dovada o găseşti în degeţelele bebelului care te caută, te pipăie, te adulmecă, te strâng şi te învăluiesc, care, dacă le primeşti, te deschid ca pe un mugure de floare. Dovada o găseşti în răsuflarea bebelului care tropăie, care zâmbeşte, care dă în clocot sau doar adie lipită de tine, care, dacă o primeşti, îţi împrospătează gândurile şi simţirile. Dovada o găseşti în glasul bebelului, care te cheamă, te ceartă, te slăveşte şi te roagă, care, dacă îl primeşti, te trezeşte într-o altă lume, lumea lui, a ta şi a nimănui mai mult, spaţiul-timp al vostru, de sine stătător.
Iată ce îţi pot face nişte mici mutriţe. Dacă nu adormi tu înaintea lui, în universul vostru.
Bravo.
RăspundețiȘtergere