Iarba e mai verde pe celălalt trotuar

S-a întâmplat mai ieri, că nu se întâmplă aşa prea des, ca eu şi Ştefănici să ne luăm masa în acelaşi timp. Eu îl hrăneam pe el cu un piure de pulpiţă de pui şi cartofel dintr-un castronel cu o linguriţă iar eu mâncam gulaş de porc cu cartofi dintr-o farfurie cu o furculiţă.
Rareori a făcut Ştefan mofturi la mâncare, şi taman atunci l-au apucat protestele. A luat vreo zece linguriţe de papa şi gata, a dat drumul la cârâială şi mârâială. Era cât pe ce să abandonez masa, dar am observat privirile lui pofticioase către farfuria mea. Îi dau de la mine din farfurie, cu furculiţa, o bucăţică de cartof - a şi dispărut în stomăcel. Iau cu furculiţa mea din castronul lui nişte papa de-a lui, foarte bun, înfulecat imediat. Dau să repet figura, dar din păcate a ţinut o singură dată, n-a mai vrut. Eh, de-ăştia-mi eşti matale, las' că rezolvăm noi.
Cât nu a fost el atent, am luat cu linguriţa papa lui din castron şi am pus-o la mine în farfurie, că eu între timp cam terminasem. Astfel că l-am hrănit cu furculiţa mea, din farfuria mea. Nici n-a mai observat că era mâncarea lui. A păpat tot.