Papucei pe alese

Într-o zi Ştefan, nervos fiind, nu avea chef să doarmă. Nervoasă şi eu îi zic lui taică-su să-i pună papucii în picioare şi să-l coboare în living. La capătul patului erau două perechi de papuci. Şi taică-su îl întreabă "Care pereche de papucei vrei, Ştefan?" Îi zic "lasă-l în pace că nu ştie el". La care Ştefan arătând cu degetul arătător spre o pereche, face "Hî!"

Am rămas amândoi mască!

Prea multe posturi consecutive fără poze

Independence Day

Ştefănici a început să-şi exprime din ce în ce mai des vrerile proprii, clar şi răspicat, pe limba mânuţelor şi a ţipetelor.
De exemplu, vrea luat în braţe şi apoi îţi arată clar direcţia în care să îl transporţi. Ieri mi-a arătat scările, să mergem la etaj, apoi dormitorul nostru; odată intraţi în dormitor m-a îndrumat imediat spre suzetă şi apoi spre păturică; diagnostic: nani.
Asta a fost introducerea, că de fapt altceva voiam să spun: spre suprinderea mea, după mai multe tentative eşuate de adormit prin metodele cunscute, mi-a arătat ferm către pătuţul lui. M-am conformat şi l-am aşezat în pătuţ. Într-un minut dormea buştean*.

* În realitate au fost cam 10 minute, dar se compensează cu faptul că eu ieşisem din cameră.

Micul Pr....Turet

Uneori George mă surprinde uitându-mă bănuitor la copil, crezând că-i mai caut câte un defect, ceva...

Ştefan are două... ticuri (e prea mult spus ticuri totuşi): saltă umerii şi scoate un sunet care cu greu aş putea să-l redau în litere. Ceva intre hî şi eh combinat. Ne distrează, dar in acelaşi timp mă sperie: pe fondul unui film proaspăt văzut la TV a apărut şi intrebarea "Oare nu are Tourette?"

Nu tu tata, nu tu papa, nimic... numai ah, eh, hî...

Ce Turet? LENE!