Cum mister bebe s-a născut în zi de eclipsă şi nu mai ştim în ce zodie e (treaba cu zodiile date peste cap...) am tras noi concluzia ca e vărsător, că prea vomită la aproape fiecare masă! Din 135 ml formulă, la unele mese varsă aproape jumătate, la altele probabil decartează tot!
Ca părinţi responsabili şi temători, am mers să cântărim copilul, că deh... să luăm măsuri... La fix o săptămână de la ultima cântărire, bebeluşul easy come - easy go s-a îmbogăţit cu fix 300 de grame de şunculiţe, de la 4570 la 4870 grame. Temerile noastre s-au spulberat. Ceva-ceva tot îi rămâne în stomăcel! URAAAA!
31 august 2009
Botezul!
28 august 2009. Biserica Sf Vineri, vineri. Botezul.
Trei naşi. Frumoşi, eleganţi...
Două lumânări, superbe...
Doi preoţi.
Mulţi invitaţi.
Filip-Stefan zâmbind când e scos din cristelniţă...
Mamă foarte emoţionată, tată mândru.
Dezlegare pentru cumătrie.
Restaurant, vreo 30 de invitaţi, somon şi roşii cherry, tort de ciocolată cu marţipan, doi papucei albaştri, masa copiilor, pizza cu umbreluţe de coktail!!
Şi copăceii de afară udaţi cu apă plată din frigider (copiii ăştia!).
Trei naşi. Frumoşi, eleganţi...
Două lumânări, superbe...
Doi preoţi.
Mulţi invitaţi.
Filip-Stefan zâmbind când e scos din cristelniţă...
Mamă foarte emoţionată, tată mândru.
Dezlegare pentru cumătrie.
Restaurant, vreo 30 de invitaţi, somon şi roşii cherry, tort de ciocolată cu marţipan, doi papucei albaştri, masa copiilor, pizza cu umbreluţe de coktail!!
Şi copăceii de afară udaţi cu apă plată din frigider (copiii ăştia!).
26 august 2009
Mănânc şi cresc... mănânc!
Şi uite aşa, ca în poveste, a trecut o lună... iar bebeluşul flămânzilă-urlăţilă a crescut într-o lună cât alţii-n două! Şi a ajuns Ştefănici de 4570 grame. Adiposul de 1470 grame depus fără efort, chiar dacă vomită mult...
24 august 2009
Pregatiri pentru botez
Ne pregătim pentru creştinarea lui Filip Stefan.
Anexez, cu Stef in braţe, invitaţia şi mărturiile...
Anexez, cu Stef in braţe, invitaţia şi mărturiile...
19 august 2009
Numai bolnav să nu fii!
Stefan s-a supărat pe biberon şi exact in noaptea in care George şofa spre mare cu Miruna, a vomitat pe nas şi s-a sufocat. A trebuit să-i scot laptele din nas cu pompiţa ca să poată respira. În plus, căsca îngrozitor, vorba aia "căsca de-i pocneau fălcile". M-am speriat îngrozitor, am văzut moartea cu ochii...
A doua zi episodul s-a repetat... iar de sâmbătă dimineaţa s-a generalizat!
A trebuit să-l păzesc, să nu-l scap din ochi, de frică că s-ar putea întâmpla o nenorocire.
Am cedat psihic sâmbătă noaptea şi am fugit la Urgenţe.
Aici începe povestea:
Primul doctor chirurg - staţi liniştită, copilul nu are nimic, a mancat prea mult... nu are stenoză... dar rămâneţi peste noapte, să-l monitorizăm...
Al doilea doctor -o doamna pediatru bătrînă, senilă, fără pic de interes, şi - paradoxal - fără pic de experienţă/interes?, "Copilul are o sensibilitate otică şi (nu mai ţin minte exact cum a spus) rinofarigită". Două diagnostice puse în maxim două minute de examinare.
Mă cazează într-un salon şi trimite asistenta să-i pună branulă pentru tratamentul cu antibiotice.
M-am enervat foarte tare încă din momentul în care i-a pus aceste diagnostice aberante...dar cînd am vazut asistenta cu branula, mi-a sărit ţandăra. I-am replicat tăios că nu fac nici un antibiotic copilului fără analize prealabile. Cum e posibil aşa ceva, la un bebeluş de 25 de zile? Doctoriţa a auzit cum ripostez şi a zis ceva de genul "da... da... să facem întâi analize..."
Stau şi mă gîndesc, oare câte mame au curaj să se opuna în spital, cîte mame cunosc ce e mai bine pentru copilul lor şi au curaj să se contrazică cu medicii? Prea puţine, din păcate...
Vin rezultatele la analize:
CRP-0
Glicemie - 88
N-14,1
M -17,2
etc -alte analize bune...
În urma interpretării acestor analize doctoriţa persistă în diagnosticul anterior.Chiar dacă aceasta CRP este zero şi arată clar lipsa infecţiei virale...
Analizele mai sus menţionate, considerate proaste, sunt de fapt bune, formula leucocitară la un nou născut nu se poate compara cu formula adultului. În plus, scăderea porţiei de lapte formulă de la 120 ml la 80 ml (asta am hotarît eu acasa, de frică) poate duce la aceste modificări în formula leucocitară.
Am cerut părerea unui al doilea doctor pediatru, doctor în care aveam încredere, doctor la care am fost cu Miruna timp de aproape 7 ani. A acordat toată atenţia copilului dar diagnosticul a fost confirmat: roşu în gît.
Şi ca disperarea să atingă apogeul mi-a spus că acest căscat repetat e semn de proastă oxigenare cerebrală şi să ma duc să fac o echo transfontanelară, să fie verificaţi ventriculii laterali. Cu alte cuvinte, copilul meu era suspect de hidrocefalie!!!
I-au dat tratament cu eritromicina, 5-7 zile, cîte 1,5 ml/8 ore precum şi vitamina C, 5 picături/ 3 ori pe zi.
Mi-am făcut externare la cerere şi disperată am sunat la Ioana, naşa lui Stefan. Am intrebat-o încotro s-o apuc, unde să ma duc cu copilul. Deja mă vedeam rămânând fără el, deja îl vedeam mort şi îngropat...nu pot explica cu suficiente cuvinte ce am simţit...
M-a îndrumat spre un doctor pediatru celebru, care nu lucrează în spital ci numai la cabinet individual.
Acolo -foarte pe scurt - doctoriţa a ascultat,a comentat, a verificat, a consultat...am stat muuult de vorba... m-a felicitat că am avut puterea să nu-i dau antibiotic copilului, pentru că nu are nici otită, nici rinofaringită. A comentat la adresa vitaminei C, care irita şi mai mult un stomac iritat deja.
A accentuat faptul că o hipoglicemie determinată de scăderea porţiei de lapte duce la apariţia căscăturilor (ce ventriculi laterali, ce hidrocefalie?). Iar o lipsă de calciu accentuată de lipsa unei cantităţi suficiente de vitamina D (vigantol)duce la vărsături.
Astfel, s-a mărit doza de vigantol, de la 2 picături, la 8 picături/zi, în plus facem tratament cu Ca gluconic, 5 ml/zi timp de 15 zile.
Pentru hipoglicemie doctoriţa i-a recomandat îndulcirea ceaiului de muşeţel cu glucoză (nu cu zahăr fiert).
Deja ne simţim mai bine, nu mai căscăm decât cînd ne este somn, şi nu mai vărsăm... mai regurgităm un pic, dar nu pe nas, şi nu ne mai sufocăm...
Mulţumesc lui Dumnezeu că nu a fost nimic grav şi mă felicit că am avut puterea şi convingerea să mă opun doctorilor...
Mă simt de parcă aş trăi într-un cătun uitat de civilizaţie...
Mă cutremur: oare ce se întâmpla dacă-i făceam antibioticul?
A doua zi episodul s-a repetat... iar de sâmbătă dimineaţa s-a generalizat!
A trebuit să-l păzesc, să nu-l scap din ochi, de frică că s-ar putea întâmpla o nenorocire.
Am cedat psihic sâmbătă noaptea şi am fugit la Urgenţe.
Aici începe povestea:
Primul doctor chirurg - staţi liniştită, copilul nu are nimic, a mancat prea mult... nu are stenoză... dar rămâneţi peste noapte, să-l monitorizăm...
Al doilea doctor -o doamna pediatru bătrînă, senilă, fără pic de interes, şi - paradoxal - fără pic de experienţă/interes?, "Copilul are o sensibilitate otică şi (nu mai ţin minte exact cum a spus) rinofarigită". Două diagnostice puse în maxim două minute de examinare.
Mă cazează într-un salon şi trimite asistenta să-i pună branulă pentru tratamentul cu antibiotice.
M-am enervat foarte tare încă din momentul în care i-a pus aceste diagnostice aberante...dar cînd am vazut asistenta cu branula, mi-a sărit ţandăra. I-am replicat tăios că nu fac nici un antibiotic copilului fără analize prealabile. Cum e posibil aşa ceva, la un bebeluş de 25 de zile? Doctoriţa a auzit cum ripostez şi a zis ceva de genul "da... da... să facem întâi analize..."
Stau şi mă gîndesc, oare câte mame au curaj să se opuna în spital, cîte mame cunosc ce e mai bine pentru copilul lor şi au curaj să se contrazică cu medicii? Prea puţine, din păcate...
Vin rezultatele la analize:
CRP-0
Glicemie - 88
N-14,1
M -17,2
etc -alte analize bune...
În urma interpretării acestor analize doctoriţa persistă în diagnosticul anterior.Chiar dacă aceasta CRP este zero şi arată clar lipsa infecţiei virale...
Analizele mai sus menţionate, considerate proaste, sunt de fapt bune, formula leucocitară la un nou născut nu se poate compara cu formula adultului. În plus, scăderea porţiei de lapte formulă de la 120 ml la 80 ml (asta am hotarît eu acasa, de frică) poate duce la aceste modificări în formula leucocitară.
Am cerut părerea unui al doilea doctor pediatru, doctor în care aveam încredere, doctor la care am fost cu Miruna timp de aproape 7 ani. A acordat toată atenţia copilului dar diagnosticul a fost confirmat: roşu în gît.
Şi ca disperarea să atingă apogeul mi-a spus că acest căscat repetat e semn de proastă oxigenare cerebrală şi să ma duc să fac o echo transfontanelară, să fie verificaţi ventriculii laterali. Cu alte cuvinte, copilul meu era suspect de hidrocefalie!!!
I-au dat tratament cu eritromicina, 5-7 zile, cîte 1,5 ml/8 ore precum şi vitamina C, 5 picături/ 3 ori pe zi.
Mi-am făcut externare la cerere şi disperată am sunat la Ioana, naşa lui Stefan. Am intrebat-o încotro s-o apuc, unde să ma duc cu copilul. Deja mă vedeam rămânând fără el, deja îl vedeam mort şi îngropat...nu pot explica cu suficiente cuvinte ce am simţit...
M-a îndrumat spre un doctor pediatru celebru, care nu lucrează în spital ci numai la cabinet individual.
Acolo -foarte pe scurt - doctoriţa a ascultat,a comentat, a verificat, a consultat...am stat muuult de vorba... m-a felicitat că am avut puterea să nu-i dau antibiotic copilului, pentru că nu are nici otită, nici rinofaringită. A comentat la adresa vitaminei C, care irita şi mai mult un stomac iritat deja.
A accentuat faptul că o hipoglicemie determinată de scăderea porţiei de lapte duce la apariţia căscăturilor (ce ventriculi laterali, ce hidrocefalie?). Iar o lipsă de calciu accentuată de lipsa unei cantităţi suficiente de vitamina D (vigantol)duce la vărsături.
Astfel, s-a mărit doza de vigantol, de la 2 picături, la 8 picături/zi, în plus facem tratament cu Ca gluconic, 5 ml/zi timp de 15 zile.
Pentru hipoglicemie doctoriţa i-a recomandat îndulcirea ceaiului de muşeţel cu glucoză (nu cu zahăr fiert).
Deja ne simţim mai bine, nu mai căscăm decât cînd ne este somn, şi nu mai vărsăm... mai regurgităm un pic, dar nu pe nas, şi nu ne mai sufocăm...
Mulţumesc lui Dumnezeu că nu a fost nimic grav şi mă felicit că am avut puterea şi convingerea să mă opun doctorilor...
Mă simt de parcă aş trăi într-un cătun uitat de civilizaţie...
Mă cutremur: oare ce se întâmpla dacă-i făceam antibioticul?
18 august 2009
15 august 2009
Ieri Stefan a primit o vizită importanta... a cunoscut-o pe naşa lui, Brânduşa... sau mai bine zis naşa lui l-a cunoscut. In variantă demo, Stef a fost monument de cuminţenie, nu a urlat, nu a sughiţat, nu s-a contorsionat...
Visat noaptea de două ori, văzut în sfârşit în realitate. Anexez o poză pentru demonstraţie.
14 august 2009
08 august 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)